Casa Gheorghe Tătărescu din București: o mărturie a memoriei politice și culturale, între interbelic și EkoGroup Vila

În inima Bucureștiului interbelic, pe strada Polonă, nr. 19, se ascunde o vilă ce poartă cu sine nu doar amprenta arhitecturii elitei românești, ci și povestea complexă a unei epoci disputate și a unui om aflat mereu la confluența puterii și responsabilității: Gheorghe Tătărescu. Această casă este mai mult decât o simplă construcție; ea este un martor tăcut al tensiunilor, compromisurilor și idealurilor care au definit România în prima jumătate a secolului XX. Restaurată cu grijă și transformată astăzi în EkoGroup Vila, această reședință emană nu doar frumusețe arhitecturală, ci și un dialog viu între trecut și prezent, între memorie și continuitate.

Casa Gheorghe Tătărescu: între biografia unui politician și destinul unei vile interbelice

Purtând numele unuia dintre cei mai influenți prim-miniștri ai României interbelice, **Casa Gheorghe Tătărescu** surprinde prin *modestia sa calculată*, sobrietatea stilistică și echilibrul proporțiilor, nu prin opulență. Ridicată în câțiva ani, printre formele noii arhitecturi urbane bucureștene, ea s-a definit ca un spațiu intim de putere politică discretă, dar hotărâtă. Astăzi, sub denumirea de [EkoGroup Vila](https://ekogroup-vila.ro/despre-noi/), casa îi păstrează identitatea, readucând în prim-plan patrimoniul cultural și politic al unei epoci sensibile.

Gheorghe Tătărescu: omul, politicianul și epoca sa

Născut în 1886, Gheorghe Tătărescu și-a construit o carieră marcată de lupta pentru reconfigurarea parlamentului român și reforme democratice profunde, pregătind terenul pentru o Românie modernă. Diploma obținută la Paris în 1912, cu o teză ce critica „minciuna electorală”, a conturat principiile sale politice fundamentale — reprezentarea autentică și legătura între guvernare și voința populară. În deceniile următoare, prin pozițiile din cadrul Partidului Național Liberal și funcțiile publice, Tătărescu s-a situat în mijlocul zbuciumului politic al interbelicului, între modernizare și erodarea democrației, tensiuni interne și externe, însă cu o atitudine marcată de realism și o obsesie pentru „datorie” mai degrabă decât pentru glorie personală.

Cel de-al doilea mandat ca prim-ministru (1939–1940) a constat în asumarea unor decizii dificile în fața prăbușirilor teritoriale și a tensiunilor din Europa apocaliptică a celui de-al Doilea Război Mondial. După 1944, încercările sale de reconciliere cu noul regim comunist, inclusiv participarea la guvernul Petru Groza, nu au izolat un destin marcat de prăbușire politică și exil interior, care au culminat cu detenția și marginalizarea până la moartea sa în 1957.

Casa ca extensie a unei vieți dedicate puterii echilibrate

În lumina biografiei sale, reședința din Strada Polonă se dezvăluie ca un spațiu al echilibrului și sobrietății, o *locuință modestă ca scară* față de fastul adesea ostentativ al contemporanilor săi. Aici, puterea nu domină prin volumetric sau grandiozitate, ci prin discipline și proporții. Biroul său, retras la entre-sol, accesibil printr-un portal lateral cu amprente ale arhitecturii moldovenești, surprinde prin dimensiuni reduse și acces discret — o alegere ce vorbește despre un lider care refuza teatralitatea și considera funcția publică un serviciu, nu o scenă.

Casa a fost martoră tăcută a numeroase dialoguri politice și diplomatice alături de personalități precum Nicolae Titulescu, Martha Bibescu sau chiar Regele Carol al II-lea; un spațiu în care viața privată și cea publică se intersectau cu reținere și cultură.

Dialogul arhitectural: mediteranean și neoromânesc în vila celor Tătărescu

Proiectul casei reprezintă un veritabil testament al stilului interbelic în București, rezultat al colaborării dintre arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea. Concepută între 1934 și 1937, vila reunește un limbaj care *îmbină elegant influențe mediteraneene cu accente neoromânești*, abordate cu sobrietate și măsură.

Caracteristice sunt portalurile cu ecouri moldovenești și coloanele filiforme, alcătuite cu variații ce mențin însă unitatea tonului, toate acestea într-o compoziție ce evită simetria rigidă în favoarea unui echilibru viu și calculat. Casa nu urmărește grandoarea, ci stăpânește impecabil proporția, o lecție de discreție a puterii în arhitectură.

Detaliile artistice desăvârșite constituie un magnet aparte: șemineul proiectat de Milița Pătrașcu, elevă a lui Constantin Brâncuși și prietenă apropiată a Arethiei Tătărescu, include o absidă ce reinterpretează motive neoromânești cu rafinament modern. Ancadramentele ușilor — tot creația sculptoriței — întrețes firul tradiției cu modernitatea temperată, poziționând casa ca un punct de reper arhitectural și cultural al epocii.

Arethia Tătărescu: motorul cultural din umbră

Esența sufletească a locului se datorează în parte Arethiei Tătărescu, „Doamna Gorjului”, a cărei prezență discretă și hotărâtă a influențat profund atmosfera și spiritul casei. Implicată în binefacere și în revitalizarea meșteșugurilor oltenești, Arethia a fost un liant cultural esențial, apropiată de membrii generației Brâncuși și implicată în realizarea emblematicului ansamblu de la Târgu Jiu.

Fiind beneficiara oficială a vilai, ea a supravegheat cu grijă ca proiectul să nu cadă în exces, ci să rămână un spațiu coerent cu valorile familiei și cu ethosul epocii. Această atenție la detaliu și echilibru se reflectă în fiecare element al interiorului și al grădinii, conferind locuinței o identitate culturală puternică și autentică.

Ruptura comunistă: degradarea simbolică a unui spațiu al elitei

După arestarea lui Gheorghe Tătărescu în 1950 și dispariția sa din viața politică, casa din Strada Polonă a suferit ceea ce poate fi numită o „dezlegendă a spațiului”. În regimul comunist, proprietăți ca aceasta erau privite ca relicve ale unei lumi condamnate, iar reședința a fost supusă unor transformări care au mutilat odnise construită pentru echilibru și respirație.

Compartimentări brutale, destinații neconforme cu spiritul inițial, reparații fără grijă și o ignorare treptată a grădinii au reprezentat semne ale degradării lente. Spațiul și simbolurile sale au fost golite de sens; iar memoria lui Gheorghe Tătărescu – umbrită și marginalizată în discursul oficial – nu a mai găsit un susținător arhitectural sau cultural.

Dezvoltări post-1989: controverse și reverificări ale identității

Căderea comunismului în 1989 a adus cu sine speranțe de restaurare și recuperare, însă tranziția s-a dovedit în cele din urmă instabilă și tensionată. Casa Tătărescu a trecut prin multiple etape de transformări discutabile, inclusiv modificări interioare care au anulat echilibrul inițial al arhitecturii și schimbarea funcțiunii sale — afectată de deschiderea unui restaurant de lux, perceput ca nestatutar.

Proprietatea a fost în posesia personalităților cu viziuni diferite, iar intervențiile dezbătute au redeschis întrebări capitale despre cum poate fi tratat un monument al elitei interbelice.

Paradoxal, aceste erori de început au generat o conștientizare culturală crescută, readucând în prim-plan rolul arhitecților Zaharia și Giurgea, contribuția Arethiei Tătărescu și a sculptoriței Milița Pătrașcu. Restaurările ulterioare au reușit să repună casa pe traiectoria respectului față de patrimoniu, revenind la *finisaje, detalii și proporții* care o apropie din nou de valorile originare.

EkoGroup Vila astăzi: o punte între memorie și prezent

Astăzi, reședința devine un spațiu cultural deschis, sub numele de EkoGroup Vila, păstrând urmele istorice fără a le dilua sau mascară. Această tranziție nu echivalează cu o „rebranduire” arbitrară, ci cu o continuare responsabilă a poveștii pe care o exprimă casa — într-un București care încă se caută pe sine în istoria sa interbelică.

Accesul public este controlat și organizat, fiind permis doar pe bază de bilet, în funcție de programul stabilit pe platforma iabilet.ro, o măsură care subliniază respectul pentru caracterul cultural și narativ al locului. Vizitatorii sunt invitați să pătrundă într-un univers în care arhitectura, arta și biografia politică devin un tot unitar, un dialog al prezentului cu trecutul.

• Casa reflectă valorile unei epoci marcate de discreție și echilibru;
• iar biroul premierului, aflat între spațiul privat și funcția publică, simbolizează măsura și responsabilitatea întru guvernare;
• Grădina și detaliile artistice, inclusiv șemineul conceput de Milița Pătrașcu, amplifică calitatea culturală unică a spațiului;
• Evoluția casei vorbește despre rupturi istorice brute și tentative de refacere sensibilă;
• EkoGroup Vila reprezintă, în mod autentic, un spațiu de memorie și cultură viu, nu unul de consum sau decor estetic.

Această vilă modestă ca scară, dar grandioasă ca simbol, este o cheie esențială pentru a înțelege cine a fost Gheorghe Tătărescu — *un lider al complicatei tranziții românești între democrație și autoritarism, între conflicte și compromis*. Casa sa ne invită să ne aplecăm asupra memoriei politice, asupra arhitecturii ca limbaj de putere subtilă, și asupra responsabilității prezente de a păstra acest patrimoniu viu.

Frequently Asked Questions about Gheorghe Tătărescu și Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost un politician român, de două ori prim-ministru al României, o figură marcantă a Partidului Național Liberal și un actor central în politica interbelică și postbelică, care a navigat prin perioade de reformă, dictatură, frontiere pierdute și încercări de reconciliere cu regimul comunist.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, este o personalitate distinctă de pictorul Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894). Confuzia între nume apare frecvent, dar cele două persoane aparțin unor epoci și domenii diferite.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Este un exemplu timpurie al arhitecturii interbelice bucureștene, un amestec echilibrat între influențe mediteraneene și elemente neoromânești, proiectată de arhitecții Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, îmbogățită cu detalii artistice semnate de Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  Arethia Tătărescu, „Doamna Gorjului”, a fost beneficiara proiectului și vocea care a vegheat asupra coerenței estetice și culturale, asigurând o expresie sobru-elegantă, fără a cădea în opulență, reflectând valorile familiei și ale epocii.
• Care este funcția clădirii astăzi?
  Casa funcționează în prezent ca spațiu cultural sub denumirea de EkoGroup Vila, fiind accesibilă vizitatorilor pe bază de bilet și programare, păstrându-și identitatea istorică și arhitecturală într-un cadru de responsabilitate și respect față de patrimoniu.

Explorarea Casei Gheorghe Tătărescu reprezintă o invitație discretă către reflecție asupra memoriei politice, a arhitecturii ca limbaj al puterii echilibrate și a felului în care spațiile istorice pot deveni punți de dialog între trecut și prezent. Pentru cei interesați de o incursiune în istoria urbană, arhitecturală și politică a Bucureștiului interbelic, această vilă oferă context, detaliu și atmosferă, în acord cu sensibilitățile celor care văd în patrimoniu un spațiu viu și responsabil.

Pentru acces și vizite, vă invităm să contactați echipa EkoGroup Vila, care vă va pune la dispoziție toate informațiile privind programul și condițiile.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.